Se afișează postările cu eticheta retete iraniene. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retete iraniene. Afișați toate postările

vineri, 14 decembrie 2012

Borani Chogondar - Iaurt cu sfecla rosie si usturoi



Mie imi place sfecla rosie foarte mult si este si foarte sanatoasa, avand foarte multe vitamine (A,B,C si PP) minerale (potasiu, magneziu, fosfor, fier), este adjuvant in boli ale ficatului, cancer, anemie. Deoarece are un continut ridicat de zahar, este recomandat ca diabeticii sa consume sfecla rosie in cantitati mici.
Cum am scris in reteta de Iaurt cu dovleac, Borani are o istorie foarte veche in Iran.
Pentru aceasta reteta avem nevoie de :
-cantitati egale de sfecla si iaurt
-usturoi dupa gust
-sare
-zeama de lamaie sau otet
Pentru ornat:
-telemea de oaie
-marar
-seminte de negrilica (le-am gasit la macelaria turceasca de pe Nerva Traian sub numele de susan negru, dar nu stiu daca asa se numesc) Nigella in engleza, doamna de acolo a spus ca se numesc negrilica
1. Am spalat sfecla si am copt-o in cuptor. Cand s-a racit am curatat-o si am dat-o pe razatoare.
2. Am amestecat sfecla cu o cantitate egala de iaurt, am adaugat usturoi zdrobit, sare si lamaie dupa gust.
3. Deasupra am pus branza de oaie sfaramata, putin marar si seminte de fenicul. 
M-am inspirat de la NAMI NAMI

joi, 1 noiembrie 2012

Borani Kadoo - Dovleac picant cu iaurt


In bucataria iraniana, Borani reprezinta un aperitiv pe baza de iaurt si diverse legume. Aceste aperitive au o istorie foarte veche, in secolul al IV-lea e.n. imparatesei Pouran-dokht din dinastia Sassanid  placandu-i foarte mult iaurtul, bucatarul sau a inventat multe feluri de mancare cu iaurt si legume, denumite "pourani" dupa numele ei. In timp, denumirea s-a schimbat in Borani.

Pentru reteta de iaurt cu dovleac, aveti nevoie de:

dovleac - cel pe care il folositi de obicei la placinta
unt sau ulei de masline
sare
1/2 lingurita de turmeric
1/2 lingurita de coriandru macinat
1/2 lingurita de seminte de cumin macinat
piper


1 iaurt mic , mie imi place olimpus

un graunte de usturoi zdrobit
menta

1. Amestecati intr-un castronel uleiul de masline/untul topit cu turmeric, sare grunjoasa, coriandru macinat si cuminul . Intepati felia de dovleac cu furculita, ungeti-o bine cu amestecul de mai sus si coaceti la cuptor pana cand dovleacul este fraged si marginile sunt maronii.


2. Intre timp, zdrobiti usturoiul si amestecati-l cu iaurt, sare si menta si il puneti la rece.
3. Cand dovleacul este gata, il lasati putin sa se raceasca si il taiati cubulete si il amestecati cu iaurtul cu menta si usturoi. Pentru un aspect mai deosebit puteti sa taiati dovleacul in sfere cu lingura de pepene galben.

4. Se serveste cu nuci deasupra si ardei iute uscat si ierburi uscate.

luni, 16 mai 2011

Loobia Polo - Orez cu fasole verde



Ingrediente:


Carne de pui/vita/oaie - cum preferati - eu am folosit 4 aripi de pui
2 cesti mari de orez basmati - spalat in mai multe ape
Fasole verde congelata sau amestec de fasole verde cu mazare, ardei, etc
Pasta de tomate 3 linguri diluata cu apa
O ceapa mare taiata
Lamai uscate sau praf de lamaie uscata o lingura
Turmeric - o lingura
ulei pentru gatit
sare, piper
Optional un ardei iute uscat

1. Ceapa se caleste in 2-3 linguri de ulei si se adauga turmericul, amestecand cu o lingura de lemn ca sa nu se arda.


2. Se adauga carnea si se lasa cate un minut pe fiecare parte.


Se completeaza cu 6 cesti de apa (proportia de apa la cantitatea de orez este 1:3, o parte orez, 3 parti apa). Daca folositi lamai intregi le adaugati acum.


3. Se lasa sa se fiarba carnea (daca folositi vita sau oaie va dura mai mult)


4. Se adauga fasolea verde, pasta de tomate, lamaia uscata (daca folositi praf) si se mai lasa sa fiarba 5 minute.

5. Se adauga orezul si se lasa la foc mic fara capac pana cand lichidul se evapora.
6. Se acopera oala cu capac etans si se lasa la foc mic sau la cuptor aproximativ 20 minute.